Dacă ar fi să dau bani la câți cerșetori îmi ies în drumul spre casă, aș deveni eu însămi una dintre aceștia. Ai zice că e un nesfârșit presărat cu florile răului, cu tânguieli, cu handicapuri, cu renegați. Uneori, mă împiedic. Tot trupul mi se cutremură, alerg spre găsirea echilibrului, trecătorii se uită mirați sau, mai degrabă, contrariați la mine, nimeni nu încearcă să-mi sară în ajutor. Continuu să gonesc împinsă parcă de amărăciune. Respir greu, sacadat, hainele mă strangulează. Îmi vine să-mi smulg sentimentele de rușine, de revoltă, de neputință dar sunt prea ocupată cu redresarea pe traiectorie. Mi-e frică să nu cad. Pe tot itinerariul senzația de singurătate nu mă părăsește. Mă bântuie o suferință care vrea musai să petreacă cu mine și numai cu mine acest finiș de cursă 2009.
Mă întreb de ce nu există, oare, și cerșetori de poezie! Din asta am mai multă. Aș putea dărui tuturor celor ce stau cu brațele întinse de parcă ar dori să le citești în palmă. Câte una fiecăruia, sau măcar câte un vers. O rimă, o metaforă, un epitet. Cuvintele mele conțin frumos, bun, delicat, sensibil, sincer. O hrană mai mult decât naturală cu ambalaj ecologic, numai bună pentru suflete. Ar avea nevoie cineva de un pic de lirism, de un pic de umor, de un pic de ficțiune, de un pic de copilăreală? Atunci cereți și vi se va da!
Și ca să nu fiu înțeleasă greșit, vreau să vă spun că poezia asta mare, interminabilă și gustoasă mai ceva decât cozonacul de Crăciun este a poeților, nu-mi aparține decât relativ, așa precum binecunoscuta teorie. Eu am gustat din ea cu atâta poftă încât mă mustră conștiința că eu mă îndestulez iar alții, poate și ei vor, mor de foame și nu li se dă nici măcar o felie...
Poeții sunt darnici. Sufletul lor împodobit mai frumos decât bradul este chiar Moșul pe care l-am așteptat în fiecare an cum și în acesta pe care curând îl vom părăsi, fiecare în felul lui, dar, desigur, pentru toată lumea, definitiv. Presărați pe unde nici nu gândești, aidoma unor trandafiri, dintre care unii mai și înțeapă vrând să culeagă frumosul - căci fără spini, florile acestea n-ar avea atât orgoliu, atât farmec, atât parfum - ei se aștern în calea celor ce au ochi să vadă.
Eu spun doar atât: închideți pentru o clipă ochii și puneți-vă o dorință!

(30 dec. 2009)