Ascultă-mi chemarea cea fără de glas,
când lacrimi șiroaie îmi curg pe obraz,
Să fii tu eternul, prin șoapte cernut,
să fii antidotul ce-n gând l-am cerut.

Asculta mi tu șoapta când glasul 'mi-e mut,
în bătăi de inimi ce-și fac în jur scut,
Sa-mi ții luna-n palmă, în bezna târzie
și frunzele moarte în toamna pustie.

Asculta-mi suspinul, sub cer infinit,
când soarele-apune, la blând asfintit
Aș vrea să-mi fi dorul... de timp neștiut...
și gândul, și oful, și tot ce-a trecut...

Ascultă-mi chemarea sub cerul cu stele
când sufletul plânge, sub luptele grele...
Tu să-mi fii spada și gândul tăios,
pumnalul ce spintecă vălul cețos.

Asculta-mi chemarea, în foc arzator,
sub cerul negru cu aștrii ce mor,
Să-mi fii apa rece și-un strop de izvor,
nu ploaia ce frânge un fluture-n zbor.

Asculta-mi chemarea și plânsul, și glasul,
și vântul, și cerul, și șoapta, și pasul,
Sa fii cel ce-mi ține inima în piept,
busola și nordul spre care mă-nedrept.